Centrul de Sănătate Ștefan Vodă anunță cu satisfacție finalizarea cu succes a proiectului „Project HOPE”, implementat în perioada mai 2024 – august 2025. O inițiativă esențială pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, acest proiect a adus o contribuție valoroasă comunității noastre.
În cadrul evenimentului de totalizare, doamna Mariana Haret a susținut o prezentare cuprinzătoare, care a reflectat activitatea intensă și rezultatele remarcabile ale proiectului.
La eveniment au participat membrii dedicați ai echipei— medici, asistenți medicali, psihologi — alături de alți colegi și, de asemenea, managerii de proiect, ale căror eforturi au fost esențiale pentru succesul inițiativei. A fost un moment de recunoaștere a muncii în echipă și a impactului real pe care l-am avut în comunitate.
Unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului a fost donația unei mașini către Centrul de Sănătate Ștefan Vodă. Acest vehicul va sprijini activitatea echipelor medicale în vizitele la domiciliu și în intervențiile zilnice, permițându-ne să fim mai aproape de pacienții noștri.
Mulțumim partenerilor și tuturor celor implicați pentru dedicarea și munca depusă!